Singurul aparat foto care a ajuns pe Lună şi a fost readus pe Terra, vândut cu 550.000 de euro

Singurul aparat de fotografiat folosit în cadrul misiunilor spaţiale Apollo de pe Lună care a fost readus de NASA pe Terra a fost vândut la licitaţie, weekendul trecut, la Viena, cu suma de 550.000 de euro, informează huffingtonpost.com.

Aparatul de fotografiat, un model Hasselblad 500, putea fi ataşat în partea din faţă a costumului unui astronaut şi era estimat între 150.000 de euro şi 200.000 de euro, au precizat reprezentanţii galeriei Westlicht, organizatoarea licitaţiei.

Astronautul american Jim Irwin a folosit aparatul Hasselblad 500 şi a realizat 299 de fotografii în cele trei zile petrecute pe Lună în timpul misiunii Apollo 15, în anul 1971. Aparatul a fost pus în vânzare de un colecţionar italian, care îl cumpărase de la un american.

În total, NASA a trimis 14 aparate foto în spaţiu în cadrul misiunilor sale Apollo, între anii 1969 şi 1972, însă doar unul dintre ele a fost readus pe Terra, probabil din cauza problemelor ce apăreau în momentul scoaterii filmului.

Celelalte 13 aparate, cântărind fiecare mai multe kilograme, au fost abandonate pe Lună, pentru a permite astronauţilor să aducă pe Terra roci lunare. În acele vremuri, chestiunea greutăţii reprezenta o sursă de îngrijorare majoră în cadrul misiunilor spaţiale.

Potrivit Galeriei Westlicht, noul proprietar al aparatului este omul de afaceri japonez Terukazu Fujisawa, care deţine un lanţ de magazine de produse electronice.

Galeria Westlicht a vândut la licitaţie, în 2012, cel mai scump aparat de fotografiat din lume, un prototip Leica din 1923, care a fost achiziţionat cu 2,16 milioane de euro.

Sursa: Mediafax.ro




ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)