Primarul Stavarache: ”Bacăul trebuie să aibă cel mai important aeroport din Moldova!”

Primarul Stavarache: ”Bacăul trebuie să aibă cel mai important aeroport din Moldova!”

(Agerpres) Primarul Bacăului Romeo Stavarache a declarat, vineri, că municipiul ,”trebuie să aibă cel mai important aeroport din zona Moldovei”, obiectiv pentru care va iniția împreună cu Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, „un ambițios proiect de modernizare” a cărui finanțare ar urma să fie susținută de cele două instituții locale.

„Avem o agendă care, cu siguranță, va schimba în bine activitatea pe Aeroportul Internațional ‘George Enescu’ și, implicit în muncipiu. Până la finele anului vom încerca să finalizăm parteneriatul dintre CL și CJ pentru ca Bacău să devină cel mai important oraș aeroportuar nu numai în ceea ce privește numărul de călători din zonă, pe care îl înregistrează și în prezent, dar și a volumului de mărfuri și calității serviciilor efectuate pentru pasageri”, a afirmat edilul-șef al municipiului Bacău.

Acest parteneriat dintre cele două instituții publice băcăuane fusese prefigurat ca o soluție pentru aeroport și de președintele CJ Bacău, Dragoș Benea, imediat ce s-a pus problema rezilierii contractului de concesionare cu firma Blue Aero.

După arestarea de către procurorii anticorupție a lui Nelu Iordache, patronul grupului de firme din care făcea parte și Blue Air, s-a ajuns la nerealizarea termenilor contractuali, la declararea concesionării ca fiind un eșec și în cele din urmă la rezilierea unilaterală a contractului începând cu 1 noiembrie 2013 de către Regia Aeroportul Bacău.

Contractul semnat în 2009 după evaluări efectuate de firma Deloitte România și o licitație internațională, prevedea investirea a cel puțin de 45 milioane de euro.

Aeroportul Internațional ‘George Enescu’ Bacău ar fi trebuit să devină primul obiectiv din țară modernizat din temelii, pistă, platformă, turn de control și aerogară de călători printr-un parteneriat ce se dorea pionerat în România, între mediul privat și cel public.

Toate investițiile ar fi trebuit realizate în 30 de luni pentru un drept de concesionare de 35 de ani, operatorul aviatic Blue Air, deținut atunci de același Nelu Iordache, urmând a-și „caza” flota de avioane la Bacău.

(sursă: Agerpres)




ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)