Malaysia respinge acuzaţiile de „confuzie” privind operaţiunile pentru găsirea avionului dispărut




Malaysia a respins miercuri criticile privind „confuzia” în organizarea operaţiunilor „fără precedent” declanşate pentru localizarea avionului Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut de mai bine de patru zile, relatează AFP.

„Nu există niciun fel de confuzie”, a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, răspunzând la întrebările jurnaliştilor, care au făcut referire la criticile exprimate de China, în condiţiile în care 153 de cetăţeni chinezi, din cei 239 de pasageri ai avionului şi membri ai echipajului, se aflau la bordul aparatului Boeing.

După ce la începutul săptămânii a cerut „intensificarea” operaţiunilor de căutare, Beijingul a deplâns miercuri „haosul” informaţiilor în acest caz.

Întrebat despre posibilitatea ca avionul să-şi fi schimbat traseul înainte de a dispărea de pe ecranele radar într-o zonă aflată la o distanţă considerabilă de planul său de zbor, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Qin Gang, a declarat că, „în acest moment sunt foarte multe informaţii şi sunt haotice”, ceea ce le provoacă dificultăţi autorităţilor chineze în a confirma dacă este adevărat sau nu.

La rândul lor, autorităţile malaysiene au respins acuzaţiile de „lipsă de competenţă”, invocând participarea a zeci de state la operaţiunile de căutare a avionului, într-o zonă cu un trafic maritim intens.

De altfel, mai multe nave, avioane – China a repoziţionat şi numeroşi sateliţi – sunt mobilizate în operaţiunile de căutare desfăşurate pe o rază care se întinde pe mai multe sute de kilometri de la Marea Andaman la Marea Chinei de Sud, iar acestea sunt „fără precedent”, a subliniat ministrul malaysian.

„Nu ne pierdem speranţa” că vom descoperi ce s-a întâmplat cu zborul MH370 care făcea legătura între Kuala Lumpur şi Beijing, a adăugat el, în condiţiile în care avionul a dispărut practic fără urmă la o oră de la decolare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o zonă situată între coasta de est a Malaysiei şi partea de sud a Vietnamului.

Sursa: Mediafax.ro