Jocurile Olimpice Soci 2014: O dronă filmează schiorii și snowboarderii, o premieră în istoria olimpică




O dronă în miniatură, cu o cameră la bord, fabricată de o societate franceză, filmează schiorii acrobați la Jocurile de la Soci și furnizează imagini excepționale, o premieră în istoria olimpică, informează AFP.

La marginea unei piste de schi de pe muntele Rosa Hutor, pilotul dronei radio-comandate urmărește îndeaproape o schioare acrobatică în finala de slopestyle, asistată de un tehnician. Un cameraman adăpostit într-un cort privește ecranul său de control și îndreaptă camera asupra schioarei care face salturi periculoase.

Spectatorii aflați în tribunele de jos sunt mult prea departe pentru a observa drona în partea de sus a pistei, însă pot vedea imaginile filmate de camera HD și transmise pe un ecran uriaș de Olympic broadcasting services (OBS), societatea de producție a Comitetului Internațional Olimpic (CIO).

”Cea mai mare dificultate este precizia traiectoriei pentru a respecta distanța de securitate, deoarece dacă se îndepărtează prea mult, încadrarea nu este bună”, explică pilotul dronei, Philippe Delafosse, între altele și pilot de elicopter de competiții internaționale.

Suplă și cu un zgomot redus, drona, care are o anvergură de 1,30 m și cântărește doar 5 kg, poate atinge ”o viteză maximă de 70 km/h care permite prinderea slopestyler-ului”, adaugă el.

Micuța aeronavă cu șase elice oferă unghiuri de vedere care nu sunt posibile cu un alt mijloc tehnic precum camerele aeriene care defilează pe cablu sau cele de pe brațele de macarale amplasate pe pista Rosa Hutor. Doar un elicopter ar putea rivaliza cu ea, însă costul ar fi mult mai ridicat, fără să ținem seama de zgomotul mai mare și de curenții de aer provocați.

Dronele cu cameră la bord sunt din ce în ce mai mult utilizate pentru filmarea monumentelor, dar și a unor competiții sportive în întreaga lume, însă este o premieră pentru Jocurile Olimpice.

În afara acestei drone, zeci de mici avioane și elicoptere fără pilot survolează orașul Soci în timpul JO, însă nu pentru a filma probele sportive. Acestea sunt desfășurate de autoritățile ruse pentru supraveghere, în cadrul unor măsuri de securitate fără precedent.

Drona pentru JO a fost fabricată de Jean-Luc Fornier, un pasionat al aeronauticii, care a creat în 2009 în regiunea pariziană o societate de luat vederi cu ajutorul dronelor. El lucrează în parteneriat cu XD Motion, un start-up din regiunea pariziană specializat în video aerian și în 3D, care a obținut pentru JO un contract cu societatea de producție a CIO, căreia îi furnizează imagini de la Jocuri pentru toate televiziunile din lume.

”A trebuit să punem la punct o dronă specială, care zboară mult timp, rezistă la frig, nu face zgomot pentru a nu deranja sportivii și este capabilă să difuzeze o imagine HD în direct”, a explicat Forunier, evaluând costul aparatului la mai multe zeci de mii de euro.

Sursă: Agerpres.ro