TREN SUSPENDAT PE PILONI CĂTRE OTOPENI ÎN 2020

Guvernul PSD-ALDE: ‘Trenul de aeroport va „zbura” pe piloni peste DN1, în 2020’

Șova anunță că trenul de aeroport va ”zbura” peste DN1 | Romania Libera




„Tren la aeroport vom avea cu siguranţă; metrou, foarte probabil nu”, a spus Lucian Şova, după conferinţa de prezentare a bilanţului mandatului său la 6 luni, întrebat dacă până la Campionatul European (de fotbal) din 2020 va fi asigurat transportul suporterilor de la Aeroportul Otopeni spre Gara de Nord.

„A fost găsită soluţia – deocamdată, la nivel informal – de a se devia de la linia ferată Bucureşti-Otopeni, cu supratraversarea DN1 şi apoi continuarea liniei, pe piloni, până la etajul 1 al terminalului de pasageri din Aeroportul Otopeni. Studiul de fezabilitate va fi gata peste două luni, şi le-am sugerat celor de la CFR SA să construiască partea de linie ferată în regie proprie (iar pasajul să fie scos la licitaţie), astfel încât înainte de Campionatul European să existe această legătură pe calea ferată. Va fi totul gata înainte de 2020, cu siguranţă”, a spus Lucian Şova.

Cu alte cuvinte, se renunță la ideea tunelului pe sub DN1, urmând ca trenul să traverseze drumul național pe deasupra, pe un pasaj suprateran. Inițial, gara urma să fie construită sub nivelul solului, pentru ca acum să fie amșlasată la etajul 1.

Citește articolul complet pe romanialibera.ro/economie/sova-anunta-ca-trenul-de-aeroport-va-zbura-peste-dn1-744795

Sursa: romanialibera.ro

*Articol preluat parțial în acord cu termenii agreaţi de către Clubul Român de Presă.

ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)