Bacău: Aeronava de pasageri BAE-146 scoasă la vânzare de Fisc nu a fost dată nici la a şasea licitaţie




Aeronava de pasageri scoasă la vânzare, vineri, de Finanţele Publice Bacău nu a fost cumpărată nici la a şasea licitaţie organizată până acum, în condiţiile în care niciun potenţial cumpărător nu s-a arătat interesat să plătească 3,3 milioane lei pentru avionul de 70 de locuri.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Bacău nu a reuşit să vândă nici la a şasea licitaţie de până acum aeronava de pasageri abandonată în favoarea statului român la mijlocul anului trecut de o companie din India, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Chiar dacă preţul de vânzare a scăzut la aproape un sfert faţă de cel stabilit iniţial de către evaluatori, respectiv 3,3 milioane de lei, niciun potenţial cumpărător nu s-a arătat interesat nici măcar să se înscrie la licitaţie.

„Comisia de licitaţie în cazul acestui obiectiv va analiza dacă se impune organizarea unei noi licitaţii. Este posibil să se facă şi o reevaluare a preţului avionului, având în vedere că până acum nu au existat ofertanţi”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al AJFP Bacău, Adrian Anghel.

Aeronava de pasageri scoasă la licitaţie are o capacitate de 70 de locuri şi a fost preluată de AJFP Bacău în luna august 2013 de la Compania MDLR Airlines din India. În fapt, compania indiană a abandonat avionul la societatea Aerostar Bacău, unde o adusese pentru efectuarea unor reparaţii.

Aceasta este cea de-a doua aeronavă scosă la licitaţie de Finanţele Publice Bacău, după ce, în 2012, a vândut un alt avion de pasageri unei firme din Prahova, cu suma de 360.000 de lei.

Sursa: Mediafax.ro