Avionul aterizat forţat în jud. Giurgiu având probleme cu elicea este unul de agrement




Avionul care a aterizat forţat în jud. Giurgiu, duminică seară, este unul de agrement, în care se aflau proprietarul, un român de 65 de ani, şi ginerele său, cetăţean american, în vârstă de 38 de ani, aparatul având probleme cu elicea, au precizat pentru MEDIAFAX oficiali ai Poliţiei Giurgiu.

Cei doi au anunţat din timp că vor ateriza, întrucât au constatat că sunt probleme la elice, iar ulterior au apărut și defecțiuni ale trenului de aterizare, au mai spus sursele citate.

Avionul a aterizat pe un câmp între satele Uzunu şi Mihai Bravu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Gabriela Alina Olexiuc, a precizat că cele două persoane aflate la bord au putut coborî din avion imediat după aterizare.

Cei doi prezentau la prima vedere doar câteva zgârieturi, dar au fost transportaţi la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Giurgiu.

La fata locului au intervenit doua ambulante, una de la Serviciul de Ambulanta Giurgiu si una de la SMURD, o masina de descarcere si o autospeciala de stingere cu apa si spuma.

Sursa: Mediafax.ro