Arafat: ”Avionul donat de Ion Ţiriac, superior celui pe care îl are SMURD în prezent”





Raed Arafat: Avionul donat de Ion Ţiriac, superior celui pe care îl are SMURD în prezent

Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, marţi seară, că avionul pe care îl donează SMURD este unul model Cessna Citation V, echipat medical şi verificat periodic din punct de vedere tehnic, despre care secretarul de stat Raed Arafat spune că este superior celui pe care îl are Serviciul în prezent.

Invitat într-o emisiune a postului Sport.ro, Ţiriac a precizat că aeronava de care va beneficia Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) este una performantă, cu reacţie, care „acoperă toată Europa, fără probleme”.

„Eu şi cu familia mea am hotărât, nu acum, ci mai demult, înainte de acest accident (tragedia aviatică din Apuseni – n.r.) sau nenorocire, să facem ceva. (…) Am hotărât să-l donăm Ministerului Sănătăţii, SMURD-ului, oamenilor care fac racolajul de organe. Dacă ei au hotărât să o dea publicităţii (informaţia privind donaţia – n.r.), să o dea. Eu am fost la domnul Dragnea (vicepremierul Liviu Dragnea – n.r.), cu domnul Arafat (Raed Arafat – n.r.), hai să-l trecem, cui îl trecem? SMURD-ului, probabil. Probabil că trecerea se face la entitatea Ministerului de Interne care răspunde de flotă. Este un jet care acoperă toată Europa fără probleme, zboară la 43.000 de picioare, asta înseamnă cu vreo cinci-şase mii de picioare mai sus decât orice linie aerienă”, a explicat Ion Ţiriac.

Omul de afaceri a oferit, cu acelaşi prilej, detalii despre provenienţa aparatului de zbor şi controalele tehnice făcute acestuia.

„L-am făcut acum trei-patru ani şi avion sanitar. Un jet care a aparţinut numai la doi proprietari. Primul proprietar a fost autoritatea aeronautică austriacă. Deci, din punct de vedere tehnic, nu ai absolut nimic. Noi l-am luat acum trei-patru ani, a zburat destul de puţin la noi. Dar fiecare control a fost făcut de la A la Z, complet, conform programului de control. Ultimul a venit chiar vineri, că la fiecare 300 de ore de zbor avionul ăsta se duce într-un centru tehnic, unde sunt mecanici certificaţi pe acest tip de avion”, a precizat Ion Ţiriac.

Contactat de MEDIAFAX, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat că avionul este unul cu reacţie, foarte performant şi superior celui de care dispune SMURD în prezent.

Avioanele de tip Cessna Citation V sunt fabricate în SUA, au o capacitate de şapte-opt pasageri, în afara celor doi membri ai echipajului, şi pot zbura cu până la 796 de kilometri pe oră.

Omul de afaceri Ion Ţiriac şi o bancă au donat Inspectoratului General de Aviaţie câte un avion turbojet, pentru misiuni umanitare în situaţii de urgenţă, conform informaţiilor prezentate, luni seara, la comandamentul pentru iarnă organizat la Guvern.

„Astăzi, cineva a hotărât să facă un gest onorabil şi să doneze un mijloc de transport deosebit, un avion turbojet care va fi donat Inspectoratului General de Aviaţie. Domnul ministru Arafat, împreună cu Inspectoratul General de Aviaţie, după ce întocmiţi documentele, vă rog să faceţi public acest lucru, pentru că acest gest va salva în viitor foarte multe vieţi”, i-a spus vicepremierul Liviu Dragnea secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, în cadrul comandamentului.

Ulterior, la finalul reuniunii, Dragnea a precizat pentru jurnalişti că este vorba, de fapt, de două avioane turbojet care au fost donate statului de către o persoană fizică şi, respectiv, o bancă, fără nicio legătură între acestea.

La insistenţele presei, Dragnea a confirmat că persoana care a donat unul dintre cele două avioane este omul de afaceri Ion Ţiriac, adăugând că este vorba de un gest deosebit.

Sursă: Mediafax.ro