Rocket Workshop (a 5-a ediție): Organizat de EUROAVIA București în colaborare cu Aeroclubul României în perioada 6-8 mai




RocketShop

EUROAVIA București în colaborare cu Aeroclubul României organizează, în perioada 6-8 mai, a 5-a ediție Rocket Workshop.

În cadrul evenimentului, 100 de studenți din Universitatea POLITEHNICA din București vor fi împărțiți în 20 de echipe, fiecare echipă construind câte o rachetă ce va fi lansată la final.

Acest proiect vizează crearea unei unități, atât în familia EUROAVIA București, cât și în mediul universitar.

Modul de formare aleatoriu al echipelor are misiunea de a determina studenții să își dezvolte abilitățile de comunicare, capacitatea de analiză asupra ideilor și deciziilor propuse de ceilalți membri, toate acestea testând potențialul de lucru în echipă al fiecărui participant.

Perioada desfășurării este de 3 zile:

Ziua 1. Training specializat de către experții noștri în racheto-modelism;

Ziua 2. Construcția rachetelor;

Ziua 3. Lansarea rachetelor la Aeroclubul Teritorial “Aurel Vlaicu” București.

ROCKET WORKSHOP este un proiect cu ajutorul căruia studenții vor învăța partea tehnică a construirii unei rachete, își vor dezvolta aptitudinile personale de comunicare, lucru în echipă și vor avea parte de trei zile intense, dar pline de distracție!