”Air Navigation Convention 2014”: Un eveniment organizat de studenții Facultății de Inginerie Aerospațială (6-7 Martie, București)




Air Navigation Convention 2014, eveniment international aflat la editia a V-a, va avea loc in perioada 6-7 Martie, 2014. Acest eveniment este organizat de catre studentii specializarii Air Navigation din cadrul Facultatii de Inginerie Aerospatiala, Universitatea Politehnica Bucuresti.

Agenda evenimentului (PDF) este disponibilă aici

.

Conventia se adreseaza tuturor studentilor si profesorilor specializarii Air Navigation, dar si invitatilor speciali ai acestui eveniment, cum ar fi experti din domeniul aviatiei si ingineriei aerospatiale la nivel national si european, profesori si studenti ai marilor centre universitare din Europa, reprezentanti ai unor furnizori de servicii de trafic aerian etc.

Printre invitati se numara:

Dr. Mihnea Costoiu – Rector of University POLITEHNICA of Bucharest
Prof. Dr. Ing Virgil Stanciu – Dean of the Faculty of Aerospace Engineering
George Firican – Deputy Director, ICAO Paris
Armand Petrescu – General Director, Romanian CAA
Peter Stastny – Imperial College, London PhD Programme
Lavinia Rasca – EXEC EDU MBA Programme
Alice Mueller – Technische Universität Darmstadt
Cpt. Dumitru Serban – EURO AVIA
Patrick Moylan, Istvan Barna – BBA Aviation
Terry Eisenbart, Tom Lintner – ALOFT Aviation Consulting
Dijana Trenevska – EUROCONTROL
Thomas Marek – AustroControl
Joerg Leonhardt – DFS
Harvey O’Keeffe – IAA
Dorin Ivascu – RAS
Aleodor Frincu – ROMATSA
Antonio Licu – EUROCONTROL

Comitetul organizatoric isi propune ca anul acesta sa duca mai departe traditia pe care a reusit sa o creeze in decursul ultimilor 5 ani, facilitand astfel transferul de cunostinte intre generatii cat si impartasirea opiniilor cu privire la problemele curente ale aviatiei mondiale.

In decursul celor 2 zile, studentii vor avea ocazia sa participe la workshop-uri si conferinte, sa interactioneze cu experti din domeniu si alumni ai acestei specializari, cat si sa isi gaseasca mentori care sa le ghideze viitorii pasi in cariera.

Reprezentanti ai unor companii internationale precum:

– EUROCONTROL
– ALOFT Aviation Consulting
– BBA Aviation
– ICAO (International Civil Aviation Organization)
– Deutsche Flugsicherung (DFS)
– AustroControl

dar si din tara:

– ROMATSA
– Fokker Engineering Romania
– EURO AVIA
– Regional Air Support (RAS)
– Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR)

participa la eveniment pentru a le prezenta studentilor cele mai importante oportunitati din domeniu la ora actuala.

In ceea ce priveste editia de anul acesta, temele discutate, calitatea invitatilor si curiozitatea studentilor participanti vor fi din nou punctele cheie pe care conventia se va baza.

Deschiderea va fi moderata de catre Dr. Mihnea Costoiu, Rectorul UPB, impreuna cu Decanul Facultatii de Inginerie Aerospatiala, Prof. Dr. Ing. Virgil Stanciu. Implicarea profesionistilor din domeniul aviatic va fi evidenta inca de la inceput cu ocazia sustinerii discursurilor domnilor George Firican, Director in Centrul Regional EURNAT al ICAO, respectiv Armand Petrescu, Director General al AACR.

Accentul va cadea apoi pe programe de dezvoltare a studentilor oferite atat de catre alte facultati cat si de alte institutii. Imperial College of London isi va prezenta programele de studii doctorale, iar un reprezentant al Technische Universität Darmstadt va descrie toate programele de studii ale universitatii germane. Rostul acestor prezentari este cresterea vizibilitatii oportunitilor de care studentii Facultatii de Inginerie Aerospatiala pot profita si nu sunt excluse nici viitoare parteneriate cu institutiile anterior mentionate. Nu in ultimul rand, unul dintre liderii in programe de management si leadership, EXEC-EDU, va participa prin descrierea programelor sale axate pe MBA.

Deoarece aceasta conventie este realizata de studenti si pentru studenti, intreg restul programului este axat pe proiecte ale acestora, experiente pe care le-au avut in cadrul stagiilor de practica pe care le-au efectuat, noi oportunitati de practica, workshop-uri ce au la baza dezvoltarea personala si cresterea gradului de coeziune dintre studenti, plus multe alte sfaturi pentru o viitoare cariera intr-un mediu atat de dinamic cum este aviatia. Cateva dintre aceste urmatoare teme din agenda merita mentionate in mai mult detaliu.

Spre exemplu, Cpt. Dumitru Serban si studentul Augustin Udristoiu vor sustine o prezentare despre un nou program de instruire in aviatie ce se va desfasura in Romania prin intermediul organizatiei EURO AVIA. Este vorba despre conceptul de Multi-Crew Pilot License (MPL) care se doreste a fi implementat in sectorul privat in viitorul apropiat, el fiind sustinut de EURO AVIA, un operator aerian si nu in ultimul rand de catre autoritatea de reglementare, AACR.

Programul urmareste nevoile curente ale industriei si implica o utilizare a mijloacelor tehnologice de varf, cum ar fi simulatoare de ultima generatie. De asemenea, studentul Istvan Barna Jakab il va insoti pe Dl. Patrick Moylan, Senior Security and HS&E Director al BBA Aviation, pe parcursul unei prezentari in care se va discuta despre eficientizarea procesului de parcare al aeronavelor pe platforma. Mai multe detalii vor fi prezentate in cadrul evenimentului.

Experientele profesionale prin care au trecut deja studenti ai facultatii vor fi redate in plen, stimuland astfel dorinta celorlalti studenti sa persevereze in atingerea unei viitoare exelente profesionale. Vor putea fi ascultate relatari ale unor stagiari de la ROMATSA, AACR, EUROCONTROL, DFS si alte companii. In sectiunea de sfaturi si consultanta pentru studenti vor participa Dl. Thomas Lintner si pe Dna. Terry Eisenbart, ambii cu mare experienta in domeniul aviatiei prin fondarea companiilor LexVolo si ALOFT Aviation Consulting, spre exemplu. Acestia isi vor impartasi cunostintele cu studentii si se vor axa pe sugestii utile in cazul interviurilor pentru angajare. In plus, o tanara inclusa in programul de Graduates al EUROCONTROL, Dijana Trenevska, va vorbi despre reteta succesului ei in aviatie pana acum si ce inseamna sa fii parte a unei organizatii aviatice internationale de top inca de la inceputul carierei, cu accent atat pe aspecte tehnice cat si pe cele ce tin de personalitate.

Evenimentul va avea loc in zilele de 6-7 Martie 2014, in amfiteatrul AN 010 din campusul Rectorat al Universitatii Politehnica Bucuresti. Accesul in cadrul evenimentului se face doar pe baza de invitatie.

Pentru mai multe detalii, va rugam sa accesati www.aero.pub.ro

Aviatia.ro este partener media al evenimentului.