„În istoria aviaţiei, nimeni n-a râs de piloţii români”

„Ca pilot, cele mai frumoase momente sunt când stăpâneşti un animal de 160 de tone şi stă în mâna ta. E un sentiment pur de bărbăţie, o plăcere, că-ţi dă o libertate, vorba aia: cât vezi cu ochii, cerul îţi aparţine. Şi priveliştea! Când prinzi aurora boreală la 10.000 metri deasupra Groenlandei, rămâi fără grai.

O vezi identic cum o văd şi eschimoşii, dar una e să fii aproape de ea şi alta e să fii jos. Foarte frumoasă e şi ieşirea din nori, sau când în faţă ai munţii, în partea dreaptă apune soarele şi-n partea stângă răsare luna”.

Aşa vorbeşti când ai 15.000 de ore de zbor în spate, precum pilotul Relu Baciu, produs al vechii Şcoli de Piloţi de la Bobocu, moartă în anul 1990. După o pauză de zece ani, în care România n-a mai pregătit un singur pilot de aviaţie civilă, în 2000, sub umbrela Academiei de Aviaţie, urma să zboare întâia oară singur primul pui de aviator al noii şcoli.

„Era în 25 iulie, la Strejnic. În acea zi, în Franţa, un avion supersonic de transport pasageri, celebrul Concorde, a avut o mare problemă tehnică, ce a generat o catastrofă aeriană. În timp ce în Franţa mureau nişte piloţi, în România începeau să se nască. Primul student pilot din şcoala asta a ieşit la simpla comandă chiar în acea descurajantă zi. După ce a coborât instructorul, el a rămas singur în avion şi trebuia să ceară aprobarea de pornire, de rulaj, de decolare, aşa cum fusese instruit.

Şi am constatat că întârzia. Se tot foia prin cabină şi dădea din mâini. Poate că îi e frică, poate că se întâmplase ceva, îmi ziceam. Toată lumea aştepta. Se făcuse linişte. După 5 minute de foială, înainte să ceară pornirea, văd că pe plexiglasul cabinei apare ceva. Era un semn de începător auto pe care îl fixase cu o ventuză. Noi am crezut că îi e frică şi, când acolo, copilul ăla era atât de sigur şi degajat, că şi-a permis să facă o astfel de glumă pentru cei care asistau”, descrie noul început al aviaţiei civile Adrian Marinescu, directorul Şcolii Superioare de Aviaţie.

Primul zbor e „momentul lor”, în care toţi ochii-s pe ei, în turul lor solitar de cer. Acolo în aer, în singurătatea cabinei lui, comunicând doar cu Dispeceratul de Zbor, se întâmplă lucrul cel mai neaşteptat: „Între boboc şi instructorul lui de zbor, care-l urmăreşte cu privirea de undeva de jos, se creează o legătură sufletească ce-i va urmări pe amândoi până la obţinerea brevetului de pilot.

E o chestiune paternă, sau chiar maternă. De aceea primul la care elevul se duce când coboară din avion e instructorul lui. Se varsă şi lacrimi, unii plâng, la alţii instructorii se răţoiesc: „Nu aşa trebuia să faci aterizarea, lasă că vii tu la mine. O să vezi ce păţeşti”, dar ce mai contează, greul a trecut şi sunt din nou sub aripa mamei lor de zbor.

Brevetul de pilot se ia în 3 ani, după ce elevii au acumulat 200-250 de ore de zbor, dintre care Autoritatea Europeană în Domeniul Aviaţiei permite ca 40 să se zboare pe simulator, fiindcă-i cu mult mai ieftin: dacă ora de zbor costă 500 de euro pe avion, pe simulator costă 25 de euro.

Scula a costat 380.000 de dolari şi imită configuraţia unui avion de transport învăţându-i pe elevii piloţi proceduri de navigaţie în condiţii instrumentale, adică să zboare în nori fără să vadă nimic afară şi să găsească aerodromul pe vreme de ceaţă, bazându-se doar pe indicaţiile ceasurilor de bord.

Şcoala a visat şi la simulatoare dinamice, cu 3-6 grade de libertate, care se mută în spaţiu exact ca un avion şi pe care se pot face lucrurile imposibil de făcut pe avion: „Cu simulatorul te prăbuşeşti, dar unui avion nu poţi să-i dai foc ca să-nveţe pilotul care sunt manevrele pe care trebuie să le facă.

În proporţie de 96-98%, simulatorul e identic cu avionul”, dar preţul, 14 milioane de dolari, mai mare decât al unui avion, i-a potolit rapid. Neavând un simulator care să genereze grozăvii nemaivăzute, le ascultă pe cele trăite de veteranii păţiţi în zbor, precum Relu Botezatu: „Un fulger globular m-a trăsnit aproape de Curtea de Argeş. M-a anunţat stewardesa că se aude un zgomot ciudat în spate.

L-am trimis pe copilot să verifice. S-a întors precipitat şi mi-a spus că am încurcat-o, că se sfâşie tabla de pe avion. Era mare cât o minge de fotbal, galben-portocaliu aprins, ca o flacără. Dar am scăpat, a fost un fulger gentleman. A intrat în cabină, a trecut pe lângă mine, a luat-o pe lângă geanta mea, s-a dus înapoi în spate la pasageri, s-a plimbat şi a ieşit, lăsându-mă cu 86 de găuri în fuselaj. Când am început să virez înspre Otopeni, m-a bufnit râsul.

Cum să le spun eu la ăştia că-s trăsnit acum? Îmi pregăteam cuvintele. I-am spus colegului meu care făcea o altă cursă şi era în spatele meu: „Fulger. Mă întorc la Otopeni, se pare că am avarii la avion”. Şi el îmi răspunde: „Pitic – noi toţi avem porecle -, ia-ţi concediu şi fă un tur al mănăstirilor, că nu mai ţine!”.

Păţania asta a avut-o chiar după deturnare: „Zburam un Boeing 707 şi am fost deturnat la Atena de doi şiiţi, am ajuns pe la Roma, de la Roma ne-am dus pe la Beirut, unde ne-a blocat pista cu camioane ca să nu aterizăm acolo, până la urmă ne-a primit să aterizăm la Larnaka, în Cipru, şi acolo teroriştii s-au predat a doua zi, după negocieri. Momentul de slăbiciune mai puternic l-am avut la Roma, înainte de aterizare. Îmi spuneam în mintea mea că n-o să îmi mai văd fetiţa şi am zis că în meseria mea am fost pregătit să rezolv orice problemă, dar o aruncare în aer, nu. Aşa, să te lupţi cu avionul, cu natura, astea le faci, dar s-apese unul pe un buton şi să te-arunce în aer e lipsit de sens. Poate se va întâlni vreunul din ei cu astfel de situaţii, poate că nu, dar trebuie să-i pregătim să facă faţă şi la asemenea situaţii, cu atât mai mult, cu cât terorismul în domeniul aeronautic a luat feţe nebănuite”.

Şcolirea unui viitor pilot costă statul român între 50.000 şi 160.000 euro, de cel puţin 10 ori mai mult decât orice facultate de stat din România, dar directorul Marinescu crede că merită efortul, atunci când pilotul trebuie să manevreze în deplină securitate „jucării” de zeci de milioane de euro. Şi mai e şi mândria României, spune dumnealui: „Nu-ţi poţi permite să eşuezi în formarea unui pilot. Se duce la o companie aeriană, decolează de la Otopeni şi se duce la Bruxelles şi râd aia de el? Nimeni n-a râs, în istoria aviaţiei, de piloţii români.”

Ai intrat odată în şcoala asta, vrei să te faci pilot, trebuie să ai şi nişte privaţiuni. Aceşti tineri vara trebuie să zboare, pentru că vara sunt condiţiile atmosferice ideale pentru zbor. Ei au vacanţă toată luna octombrie, dar depinde şi de cum este vara. Acum doi ani a plouat toată vara şi atunci te mai duci puţin cu zborul în octombrie şi mai iei vacanţă în noiembrie. Dar merită, ca să devii pilot, nu? * Adrian Marinescu, directorul Şcolii Superioare de Aviaţie.

ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)

4 Comentarii la "„În istoria aviaţiei, nimeni n-a râs de piloţii români”"

  1. Gogu Velisaru   4 iulie 2013 at 2:45 PM

    Multumesc domnu Bozga ptr comentariula obiectiv si pertinent ptr mine a-ti fost un exemplu de urmat si aceasta apreciere vine de la un tehnic care a pregatit avioanele pe care zburati,eram o echipa.

  2. Paul   24 iunie 2013 at 12:34 PM

    Pentru Andrei

    Probabil nu ai citit cu atentie articolul
    Autorul spune:„În istoria aviaţiei, nimeni n-a râs de piloţii români” si nu ca pilotii romani sunt cei mai buni din lume.
    Personal eu cred ca nu suntem cu nimic mai prejos dar nici mai grozavi decat germanii, americanii, suedezii sau oricare alt popor din lume.
    Am calatorit mult in viata mea si te asigur ca au si ei „uscaturile” lor.
    Diferenta este ca la ei sunt apreciati si platiti corespunzator cei ce isi fac bine treaba si inlaturati cei ce nu pot sau nu vor sa si-o faca.
    Atunci cand cei ce conduc destinele Romaniei vor intelege acest lucru,cand vor dispare pilele si relatiile sau culoarea carnetului de partid viata noastra a tuturor va fi mult mai frumoasa.

    Paul

  3. Andrei   6 iunie 2013 at 10:08 AM

    Când l-au prins englezii pe pilotul acela român care s-a îmbătat la Londra înainte de zbor chiar n-o fi râs nimeni? Poate că n-au râs, fiindcă într-adevăr nu era de râs. Ideea este să nu mai cultivaţi asemenea mituri care datează din regimul lui Ceauşescu: avem cei mai buni piloţi, cei mai buni doctori, cel mai bun învăţământ, cel mai, cel mai, cel mai… Atunci de ce naiba suntem codaşi în lume în mai toate domeniile?!

  4. Paul   30 mai 2013 at 6:23 PM

    Profesia Pilot

    Privita din afara, profesia de aviator este frumoasa, este o profesie plina aventura si romantism dar pentru cei ce o practica , este o profesie care cere pregatire continua ,o viata plina de restrictii , plina de legi si regulamente pe care daca nu le respecti poti ajunge usor “ingeras” si poti sa mai iei cu tine si cateva zeci sau chiar sute de oameni.
    Aviatorii, prin intamplarile deosebite prin care au trecut, dar si prin clipele de frumusete unica traite acolo sus, totul invelit intr-o disciplina de fier, au o viata aparte, plina de frumusete si renuntari, de bucurii si satisfactii dar si o mare nevoie de incredere in cei cu care colaboreaza:in mecanicul care ti- a pregatit avionul ,in controlorul de trafic care te dirijeaza ,in subordonatii tai ca executa bine si la timp ceea ce le-ai cerut , in insotitorii de bord ca stiu ce au de facut in caz de emergency , nimic nu este lasat la voia intamplarii .
    Suntem oameni obisnuiti, profesionisti, obisnuiti cu riscul, bine verificati medical , cu multe restrictionari privind viata personala, examininati profesional si medical la fiecare sase luni, si toti cu o imensa dragoste fata de viata si de profesia aleasa .
    Atunci cand m-am hotarat sa ma fac pilot am fost constient ca in aceasta profesie va fi si un risc pe care trebuie sa mi-l asum, ceea ce nu m-a facut mai fricos ci mai constient ca viata mea si a altora va depinde de profesionalismul si responsabilitatea cu care voi privi aceasta meserie.
    Viata mi-a aratat ca seriozitatea si dorinta de perfectionare continua sunt mai valoroase decat talentul si spiritul de aventura
    Am fost intrebat de cineva ce ii trebuie unui tanar sa devina pilot.
    I-am raspuns ca in primul rand trebuie sa iubeasca zborul, in al doilea rand sa fie un om foarte disciplinat cu el insusi , un om calm , cu mult echilibru interior. si mai ales, sa fie un om cu multa responsabilitate
    Meseria de pilot nu trebuie facuta doar pentru ca este o meserie banoasa.
    Este o profesie care nu iarta , daca nu o iubesti, mai devreme sau mai tarziu te va parasi ,la fel cum te paraseste o iubita care se simte neglijata
    Responsabilitatea este imensa si cel ce nu este constient de acest lucru nu are ce cauta in aviatie.
    De multe ori, privind pasagerii ce se urcau in avionul meu, ma gandeam ca toti acesti 150-200 de oameni, tineri si batrani, barbati si femei, pasesc in avion cu increderea ca eu stiu ce am de facut ,ca sunt un om responsabil ,bine pregatit , odihnit si sanatos si o sa-i duc teferi la destinatia lor .
    A lua 200 de oameni de la Bucuresti pana Arad ,Cluj, Paris ,Istambul, New York , sau Bejing de care sa raspunzi total pana la destinatie, indiferent de vreme sau de problemele intalnite pe drum este o responsabilitate pe care este greu sa o descrii in cateva cuvinte.
    In avion de multe ori trebuiesc rezolvate probleme grave in cateva secunde , probleme importante de care depinde viata ta, a colegilor tai si a unor oameni nevinovati, pasagerii tai ,iar tu trebuie sa fii pregatit sa iei hotarari imediate pentru orice situatie
    In aviatie se spune ca mor numai prostii si asii si ca toate regulile sunt scrise cu sange.
    Cum prosti au patruns putini in aceasta profesie , au murit din pacate multi piloti talentati  care au incercat imposibilul, trecand dincolo de pragul impus de legi si regulamente.
    Statisticile organizatiilor internationale de siguranta zborului, spun ca peste 70% din accidente au drept cauze factorii umani, aici incluzand erori atat ale pilotilor cat si a celorlalti ce contribuie la siguranta zborului.
    Regulile sunt scrise cu sange pentru ca dupa un accident de avion, anchetele se fac nu pentru a stabilii vinovati ci pentru a intelege ce s-a intamplat, unde s-a gresit ,pentru a trage concluzii si a se lua masuri ca acele greseli sa nu se mai repete.
    Am comparat intodeauna profesia de pilot cu cea de medic chirurg.
    Amandoi trebuie sa fie oameni echilibrati, sa stie totul despre obiectul muncii lor, sa faca multi ani de practica pana sa “opereze” pe mana lor si mai ales, amandoi nu au voie sa greseasca.
    Este insa si o diferenta ;daca medicul greseste ii moare pacientul , daca greseste pilotul, moare el si pasagerii sai, care pot fi de la unul la cateva sute.

    Paul Bozga

Leave a Reply

Your email address will not be published.