Wizz Air va opera de pe Aeroportul din Craiova trei curse directe spre Londra

Wizz Air va opera de pe Aeroportul din Craiova trei curse directe spre Londra
Wizz Air va opera de pe Aeroportul din Craiova trei curse directe spre Londra

Cea de-a treia cursă aeriană de pe aeroportul din Craiova a devenit operaţională. Compania Wizz Air, cea care a câştigat licitaţia pentru efectuarea curselor aeriene Craiova – Londra şi retur, a pus deja biletele în vânzare pentru primul zbor, din 29 octombrie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat:

„La nici două săptămâni după relansarea de pe Aeroportul Craiova a curselor directe spre Roma, alt lucru pozitiv se întâmplă în viaţa noastră. Deja pot fi procurate primele bilete de avion pentru cursa aeriană Craiova – Londra, care va fi operată de la sfârşitul lunii octombrie. Am luat legătura cu executivul Aeroportului pentru a-mi rezerva un bilet spre Londra chiar la cursa care va decola pe 29 octombrie.

De pe Aeroportul din Craiova vor fi operate trei curse directe spre Londra şi nu două, aşa cum se anunţase iniţial. Asta înseamnă, pe de o parte, că, din toate previziunile pe care le-au realizat cei de la Wizz Air, Craiova – Londra este o rută foarte solicitată, dar și rentabilă. Aceste rute aeriene pe care le deschidem pe Aeroportul din Craiova sunt un plus şi din punct de vedere economic, nu doar pentru Craiova şi judeţul Dolj, ci pentru întreg sudul ţării.

Iată că proiectul Aeroportului din Craiova, aşa cum a fost gândit de Consiliul Judeţean Dolj şi căruia foarte puţină lume îi dădea vreo şansă de reuşită, se transformă într-o poveste de succes. În aceste ultime trei luni a fost inaugurată cursa Craiova – Milano, în mai, s-au reluat zborurile directe spre Roma, în iunie, şi ne găsim în momentul în care anunţăm că ruta Craiova – Londra devine operaţională din luna octombrie“.

Vicepreședintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, a precizat că vor fi făcute demersuri pentru aducerea unor noi operatori de zbor la Craiova și pentru inaugurarea unor noi curse aeriene.

„Așa cum am promis, din această toamnă, de la 29 octombrie, mai exact, oltenii vor putea zbura către Londra, plecând de la Craiova. Vor fi curse în fiecare marți, joi și sâmbătă, ceea ce înseamnă că atmosfera de la aeroport se animă în mod semnificativ: cinci zile din șapte, vom avea aeronave care aterizează și decolează de aici.
Am convingerea că în primăvara anului viitor vom reuși să inaugurăm o nouă cursă externă fără escală și să lărgim astfel paleta de oferte. Vom intensifica, în perioada următoare, demersurile pentru a aduce cât mai multe companii aeriene la Craiova și a obține astfel un dublu avantaj.

Va beneficia în mod direct aeroportul, pentru care mai mulți operatori de zbor și mai multe curse aeriene înseamnă venituri mai mari și resurse pentru noi investiții. Mai important, vor avea de câștigat cetățenii acestei comunități, deoarece, așa cum s-a și demonstrat, în condițiile în care mediul concurențial se dezvoltă, prețurile biletelor scad“, a spus Iovan.

Potrivit datelor furnizate de Wizz Air, vor fi trei curse pe săptămână Craiova – Londra – marţea, joia şi sâmbăta, biletele putând fi achiziţionate de pe site-ul oficial al companiei. Durata unei călătorii Craiova – Londra (Luton) este de 3 ore şi 15 minute, zborurile fiind operate de aeronave Airbus A 320 cu 180 de locuri. Practic, aeronava care va pleca în prima sa cursă de la Craiova va veni de la Londra şi va ateriza pe aeroportul din Bănie la ora 19.15. Apoi va decola către Londra, la ora 19.45. Pe site-ul companiei, preţul unui bilet în prima zi de vânzare, pentru 29 de octombrie, era de 229 de lei dus şi 129 de lei întors. În total, 360 de lei, adică 80 de euro.

(sursă: GDS.ro)




ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)