TAROM, ÎN CĂUTAREA DIRECȚIEI PIERDUTE

(VIDEO) Interviu Canal 33: „Ce vrea să devină Tarom?” Răspunde Camelia Enache, Director Marketing și Vânzări

Televiziunea de business Canal 33 a avut-o drept invitat pe d-na Camelia Enache, Directorul de Marketing și Vânzări al companiei Tarom. În cadrul interviului video realizat de către blogger-ul de travel Cezar Dumitru a.k.a. Imperator, de la Explore Travel și Imperator Travel, s-a discutat strategia de viitor a companiei naționale de transport aerian în contextul unei competiții locale și globale aflate pe o tendință crescătoare.

Camelia Enache a fost în trecut manager al operațiunilor Tarom în Turcia.

Pe 30 martie 2018, ea declara într-un alt interviu video pentru Ziarul Financiar faptul că ”Tarom şi-a propus să ajungă în 2018 pe profit, având bugetat un câştig brut de 27.000 lei, şi să crească numărul de pasageri cu 35%, compania lucrând acum la o nouă strategie tarifară şi de dezvoltare a reţelei.”

„Avem o multitudine de lucruri care trebuie rezolvate pentru a ajunge pe profit în acest an. Ne aşteptăm la 27.000 lei, un profit mic, aproape pe zero. Am început deja procesul şi se vede în rezultatele din ianuarie şi februarie, când veniturile au crescut, concomitent cu scăderea cheltuielilor. Până la finele anului, dacă o ţine la fel, am putea să realizăm profitul.

E greu. Dar după zece ani de pierderi, cred că punctul forte sunt angajaţii, extrem de dedicaţi. Au început şi ei să vadă luminiţa de la capătul tunelului.

Ne gândim şi la alte puncte care să lege Moldova şi Transilvania, dar sunt încă în studiu. Ne gândim şi la sezonul estival, să conectăm litoralul.“

Canal 33 este o televiziune românească de business și de dezvoltare personală care prezintă informație de calitate ambalată într-o formă dinamică, modernă. Grila de programe conține informație de antreprenoriat, freelancing, cariere, tehnologie, bani, formare și dezvoltare personală, investiții, life-style, cultură și spiritualitate. Echipa Canal 33 aduce în atenția telespectatorilor invitați de valoare, cu valori autentice, care au ceva de împărtășit despre felul în care au reușit în viață și în plan profesional, posibile surse de inspirație și motivație.




ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)