În anii ’60, scaunele de lemn din aeroportul Suceava erau folosite de pasageri pentru a-şi găsi loc în avioane

Primii angajaţi ai aeroportului din Salcea, în faţa aerogării din lemn. În mijlocul lor, cu şapcă albă, este primul comandant al aeroportului, Oliviu Bălan
Primii angajaţi ai aeroportului din Salcea, în faţa aerogării din lemn. În mijlocul lor, cu şapcă albă, este primul comandant al aeroportului, Oliviu Bălan

De la al patrulea aeroport la nivel naţional, din cele 17 existente, aşa cum era considerat în anii ’80, în momentul de faţă Aeroportul „Ştefan cel Mare” se regăseşte acum pe locurile 13 – 14, având doar o singură cursă pe zi.

Prezentul păleşte în faţa perioadei de glorie de la sfârşitul anilor ’70 şi întreaga perioadă a anilor ’80, când mii de turişti veneau în judeţul Suceava pentru a vedea „minunile Bucovinei”, mănăstirile. Încă de la înfiinţarea sa, în anul 1962, aeroportul din Suceava a funcţionat datorită unor oameni care în cei 50 de  ani de activitate au ştiut să-şi facă meseria cum se poate mai bine, şi nu ar continua să funcţioneze dacă nu ar exista acelaşi gen de oameni, care acum, în anii 2000, vorbesc cu respect de cei care „au ţinut” în funcţiune aeroportul.

Tocmai din acest motiv, istoria aeroportului din Suceava se leagă în special de povestea celor care au fost martorii evoluţiei aeronauticii în judeţul Suceava încă de la începuturile ei şi care au trecut prin toate etapele de dezvoltare ale acestui aeroport. Dintre cei care au lucrat aici încă de la deschiderea aeroportului, în anul 1962, am reuşit să stăm de vorbă cu Petru Costeniuc (tehnician principal de aviaţie), Aspazia Jumolea (radio telegrafist), Florin Aurelian Crihan (radio telegrafist), precum şi cu specialistul în drumuri şi poduri rutiere, Dan Mavrodin, cel care a realizat actuala pistă betonată.

Aşa cum povesteşte Petru Costeniuc, ideea construcţiei unui aeroport în judeţul Suceava a apărut în anul 1959. Cu un an mai târziu, în 1960, la Suceava a venit şeful Direcţiei generale a aviaţiei civile, generalul Constantin Şendrea, care împreună cu Petru Costeniuc a mers până la Dorna Candreni, unde exista o veche bază sovietică, şi de unde avea să fie luată viitoarea aerogară pentru aeroportul din Suceava.

„Aerogara din lemn a fost adusă la Suceava în vreo 18 vagoane. Şi a stat aproape doi ani de zile pe locul unde urma să fie construită. O noapte o păzeau cei din Salcea, o noapte cei  din Siminicea. Când era Siminicea fura Siminicea, când era Salcea fura Salcea”, povesteşte Petru Costeniuc. El adaugă că pe vremea respectivă, actualul oraş Salcea aparţinea din punct de vedere administrativ de Botoşani, iar asamblarea părţilor de lemn aduse de la Dorna Candreni şi finalizarea lucrărilor de construcţie la aerogara din lemn a aeroportului au fost realizate de o firmă botoşăneană.

La început, Aeroportul din Suceava avea doar aerogara din lemn, un depozit de carburant şi pista înierbată de aterizare/decolare, motiv pentru care avioanele puteau să zboare de la/spre Suceava doar circa cinci luni pe an, între mai şi septembrie. Fosta aerogară a funcţionat pe locul în care se află în momentul de faţă Aeroclubul „Grigore Baştan”. Pasagerii curselor Tarom erau înghesuiţi pe scaune de lemn luate din aeroport, în avioanele care zburau de la Suceava la Bucureşti.

Citiți articolul complet în Monitorul de Suceava




ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.