Antonov An-225 Mriya: Boeing sare în ajutorul fabricantului celui mai mare avion din lume

Producătorul american de avioane Boeing, printr-o subsidiară a sa, a lansat o inițiativă de afaceri menită să furnizeze componentele de producție necesare firmei de aviație ucrainene Antonov. Fostul gigant aeronautic sovietic obișnuia să primească o mare parte din componentele de fabricație din partea furnizorilor ruși, însă lanțul de aprovizionare s-a ”rupt” brusc în anul 2014, după ce Moscova a anexat Crimeea prin invazie.

Americanii de la Boeing intervin acum pentru salvarea fabricantului de avioane cunoscut mai ales pentru producerea celei mai mari aeronave din lume. Firma și-a încetat producția datorită dependenței sale foarte mari de importurile rusești, la care nu mai are în prezent acces.

Prin divizia sa Aviall, specializată în piese, echipamente și servicii, Boeing va furniza ucrainenilor componentele atât de critice, iar Antonov intenționează să construiască opt aeronave pe an începând cu sfârșitul anului viitor, în 2019. Acordul, semnat recent la Farnborough International Airshow, a fost confirmat de către televiziunea de știri de afaceri CNBC din SUA.

Președintele fabricii Antonov, Oleksandr Donets, a declarat într-un interviu că următorul pas este construirea unor spații de depozitare împreună cu Aviall.

„Acest depozit se va ocupa de produse, materiale, metale, nemetalice – cu toate componentele pe care nu le putem obține de la fostul nostru partener, Federația Rusă”, a spus el. Donets a adăugat că depozitul va fi finanțat de o divizie a Boeing.

Antonov construiește o serie de aeronave pentru pasageri, mărfuri și transporturi. Cel mai recent proiect de dezvoltare este aeronava An-132, un turbopropulsor cu două motoare, folosit pentru transportul militar, care este dezvoltat în comun cu Arabia Saudită.

În anul 1988, Antonov a finalizat ceea ce reprezintă încă cea mai mare aeronavă din lume ca parte a programului navetei spațiale sovietice, Buran.

Cea mai mare și mai grea aeronavă construită vreodată în lume, Antonov An-225 Mriya, are șase motoare de tip turbofan și este acum utilizată pentru încărcături cargo pe care nu le poate transporta nici un alt avion. Are o greutate maximă de decolare (MTOW) de 640 tone.

Ea deține, de asemenea, și recordul pentru cea mai mare aripă a unei aeronave aflate în serviciu operațional.

A zburat pentru prima oară în ziua de 21 Decembrie 1988, proiectul fiind dezvoltat în baza modelului Antonov An-124.

Avionul Antonov An-225 Mriya admirat în prezent pe aeroporturile lumii este și singurul exemplar construit vreodată, deoarece economia Rusiei a intrat în colaps în anii 90, forțând abandonarea programului navetei spațiale sovietice Buran și zborul acesteia cu echipaj, program din care făcea parte și Antonov An-225 Mriya.




ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)