Şase avioane americane F-16 au aterizat în Polonia

Primele şase avioane de vânătoare americane F-16 din cele 12 în total pe care Statele Unite urmează să le trimită în această săptămână în Polonia au aterizat, joi, la baza militară Lask (centru), a anunţat presa poloneză, citată de AFP.

Statele Unite au răspuns astfel solicitării Varşoviei care, îngrijorată de evoluţia situaţiei din Ucraina, a cerut mobilizarea în Polonia a unei unităţi a forţelor aeriene americane formată din 12 avioane F-16, aeronave de transport şi 300 de militari.

Potrivit televiziunii publice, în noaptea de miercuri spre joi, un avion de transport american Hercules a aterizat la baza Lask pentru a aduce soldaţi şi material militar.

Avioanele „ajung în cadrul unui exerciţiu militar a cărui desfăşurare a fost avansată şi extinsă şi mai ales într-un context politic tensionat din cauza situaţiei din Ucraina”, a explicat duminică pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez al Apărării, Jacek Sonta.

Săptămâna trecută, Statele Unite au trimis, de asemenea, şase avioane F-15 în Lituania pentru a îmbunătăţi supravegherea spaţiului aerian baltic.

Trimiterea lor, potrivit ministrului lituanian al Apărării Juozas Olekas, este un răspuns „la agresiunea Rusiei în Ucraina, precum şi la intensificarea activităţii militare ruse în regiunea Kaliningrad”, enclavă rusă situată între Lituania şi Polonia.

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, ceruse anterior NATO „o prezenţă sporită în ţările baltice”.

În timp ce forţele armate poloneze dispun de 48 de avioane F-16, ţările baltice nu au aviaţie militară suficientă şi protecţia spaţiului lor aerian este asigurată, pe rând, de alte state membre NATO.

Sursa: Mediafax.ro




ADAUGA COMENTARIU (autentificare cu contul de Facebook)