Roboscan AERIA, scanerul pentru avioane, prezentat în premieră mondială la București

Primul scaner de aeronave din lume, Roboscan AERIA, este prezentat zilele acestea — în premieră mondială — în cadrul Black Sea Defense and Aerospace –BSDA 2016




Roboscan AERIA

Primul scaner de aeronave din lume, Roboscan AERIA, este prezentat zilele acestea — în premieră mondială — în cadrul Black Sea Defense and Aerospace –BSDA 2016, expoziţie internațională organizată la ROMAERO, fiind tehnologia unică în lume prin care în doar câteva minute se pot radiografia fuselajul şi aripile unui avion.

Roboscan AERIA reprezintă creația companiei românești MB Telecom și a fost adus la stadiul de funcţionalitate completă săptămâna trecută, atunci când s-au efectuat şi primele teste pe o aeronavă, într-un scenariu ce a implicat simularea unui pericol imediat la bord.

Adrian Bârzgan, director în cadrul companiei care a dezvoltat scanerul, a declarat că echipamentul “face radiografii complete ale avioanelor, în mod similar cu cele care se fac pentru bagaje la aeroport. Putem să facem o radiografie completă a avionului, inclusiv cu fuselajele şi cu aripile, în doar câteva minute, pentru a detecta obiecte ascunse, potenţial periculoase în aeronave, precum arme, bombe sau obiecte de contrabandă”.




Scanerul este unul 100% românesc, fiind inventat şi produs de o companie românească. Potrivit reprezentanţilor acesteia există deja clienţi interesaţi să folosească un astfel de control neintruziv.


“Suntem în discuţii foarte avansate cu mai multe companii aeriene, aeroporturi, companii de securitate, proprietari VIP de aeronave. Costurile echipamentului se situează undeva între 3 şi 9 milioane de dolari americani, în funcţie de dimensiunea, dotările și tipul de avion inspectat”, a mai precizat Adrian Bârzgan.

Roboscan AERIA face radiografii complete ale avioanelor, similar cu cele care se fac pentru bagaje la aeroport. Putem să facem o radiografie completă a avionului, inclusiv cu fuselajele şi cu aripile, în câteva minute, pentru a detecta obiecte ascunse potenţial periculoase în aeronave, precum arme, bombe sau obiecte de contrabandă — Adrian Bârzgan, Director MB Telecom 

Roboscan AERIA este doar unul dintre multele produsele de apărare aeronautică, securitate naţională şi cibernetică prezentate la București la cea de a VI-a ediţie a BSDA.

De miercuri, 18 mai şi până vineri, 20 mai, la ROMAERO în Capitală sunt prezenţi 250 de expozanţi din 25 de ţări din America, Europa şi Asia, dar şi delegaţii militare din Bulgaria, Croaţia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Georgia, Republica Moldova, Tailanda şi Turcia.

Practic, aici sunt expuse cele mai noi tehnologii dezvoltate pentru industria mondială de apărare şi securitate. Tot ca o premieră, la Black Sea Defense and Aerospace –BSDA 2016 este prezentat şi un demonstrator al elicopterului de atac Bell AH-1Z Viper.

La expoziţie sunt prezenţi cu tehnică Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, dar şi forţe ale Ministerului Apărării Naţionale al României. Nu puteau lipsi nici Forțele Aeriene Române, care au avut în ziua de 18 mai zboruri demonstrative cu aeronavele C-27 Spartan, MiG-21 Lancer, IAR-99 Şoim, precum şi elicoptere IAR-330 Puma SOCAT.

Pentru publicul larg, intrarea este liberă şi se poate face vineri, între orele 12.00-15.00. Cei care vin să viziteze pot face însă donaţii pentru Asociaţia „Camarazii”, organizaţia de caritate a Armatei Române.

Pentru mai multe detalii privind Roboscan AERIA, contactați:

MB Telecom
3A Calea Bucurestilor, Otopeni, Ilfov, 075100, Romania
Tel.: + 4021 350 40 57,  +4021 350 40 55
Tel./fax: +4021 350 15 80
e-mail:office@mbtechnology.ro