Doru Davidovici: Scrisori ca elev-pilot al şcolii de aviaţie de la Bobocu, către familia sa




(foto: Biroul de scriitor al pilotului de vânătoare Doru Davidovici)

Scrisoarea adresată de Doru Davidovici părinților săi, imediat dupa primul zbor. Ștampila poștei indică data de 26 octombrie 1963.

Dragii mei,

Tata îmi scrie pe larg tot ce se întâmpla acasa, asa ca eu voi încerca sa nu ramân dator, si va voi povesti un episod petrecut nu de mult aici, la Bobocu – mai bine zis, deasupra Bobocului. Fata mi-e strâns încadrata de marginea castii de zbor, iar în urechi îmi suna tiuitul manipulatoarelor Morse si glasurile pilotilor;

– ”Alo, Aurora, aici 3-5-8. Aprobati trecerea la verticala.”
– ”Aici 8-2-5 – trenul scos, zâvorât.”
– ”Aici 1-8-3 – ma angajez pe reperul B.”
– ”Aici 2-5-9.”

Chingile parasutei ma stânjenesc putin în miscari – mi-am strâns-o prea tare când m-am urcat în avion, iar curelele scaunului ma sudeaza în concavitatea spetezei. Laringofonul e strâns sub gât; în fata sclipesc becurile tabloului de bord, se agita acele indicatoarelor, si dincolo de ele, în cabina din fata, umerii largi si casca instructorului de zbor. Apas pe butonul de intercomunicatie. Târâitul manipulatoarelor si vuietul glasurilor înceteaza, aud doar glasul instructorului, fredonând: “Marina, Marina, Marina.”

– ”Tovarase capitan!” Vocea îmi suna aspru, ragusit, din cauza castilor aud neobisnuit de tare. ”Permiteti ca dupa virajul doi sa preiau comanda avionului!” Dincolo de parbriz, în cabina din fata,instructorul mormaie ceva. Aparatul se înclina brusc pe aripa stânga, apoi se redreseaza – am facut virajul. Si-apoi, mâinile instructorului se ridica deasupra capului, invitându-ma printr-un gest mut sa actionez. Avionul e sensibil, simte cea mai fina miscare.

– ”Hei, ce faci!? Bila, adu bila la mijloc! Asa, mai mult picior! Nu vezi ca picam? Variometrul, uita-te la variometru când îti spun! Asa, tine asa, la zero. Bine, da-i înainte!”

Virajul trei. Sub planul drept, Buzaul, gara, scoala, aerodromul.

– ”Comanda la instructor!”

– ”Aurora, aici 6-8-3. Permiteti aterizarea!”

O zguduitura – am scos trenul. Ne angajam în panta de aterizare. Scoatem flapsul,taiem contactul si brusc linistea ma învaluie. Pamântul se apropie. Din ce în ce. A trecut ca un fulger alb T-ul, si aparatul salta acum pe pamânt.

– ”Ai vazut, ma, Davidovici? Asa sa-l pui întotdeauna.”

Ies pe aripa, sar greoi jos [ce mult atârna afurisita asta de parasuta!] si îmi desfac chingile în graba.

Asta e tot ce am vrut sa va povestesc.

Acum termin,

Va sarut,
Doru.

26.10.1963

Scrisoarea trimisă ca răspuns de către părinții lui Doru.

[Scrisoarea Mamei]

31/10/1963

Scumpul meu zburator,

Imediat ce a plecat pachetul spre tine am primit scrisoarea ta. Ce mirati am fost când am aflat ca ai început sa zbori. Dragul meu, m-am gândit mult la tine, ce fericit trebuie tu sa fi fost când ai facut primul zbor, ce trebuie sa fi batut inimioara ta plina de bucurie ca ti-ai vazut visul cu ochii. Noi îti spunem “Într-un ceas bun” si-ti dorim succes. Ma gândesc mult la tine. Gândul meu bun te urmareste în zborurile tale si-ti spune : ”calm, dragul meu zburator, calm si sânge rece“. Ne-a placut mult scrisoarea ta, este scrisa ca un reportaj. O recitesc mereu, aproape ca o stiu pe de rost. Ar fi bine sa renunti la ornamentele literelor, din cauza lor, cititul este foarte anevoios. De ce scrii cu creionul, ce s-a întâmplat cu stiloul tau? Dragul meu, nu ne scrii daca ai fost ascultat, daca ai luat ceva note. Scrie-ne! Cred ca ai primit pachetul si ca totul a sosit în buna stare. Ai început sa iesi în oras? Nu mai ai nevoie de nimic? Noi sântem bine. Vremea e racoroasa de 2-3 zile, este si înnourat, a si plouat. Din pacate,pentru moment, a trebuit sa renuntam la plimbarile noastre. Asteptam vreme mai prielnica. Pufi este tare mândru ca a fost injectat contra turbarii. Taf a început sa hiberneze.(.) Dragul meu zburator, asteptam cu multa nerabdare scrisoarea ta, acum ai si hârtie si plicuri. Deci, asterne-te pe scris. Ai mai citit ceva? Ai vazut vreun film?

Te sarut cu mult drag,

Mama

Tata a scris si el, câteva rânduri, în continuare.

[scrisoarea Tatalui]

Dragul meu,

Am trait cu tine emotiile primului tau zbor, redat asa de frumos în scrisoarea ta ultima. Primul zbor, începutul marei tale profesii în care nadajduiresc, ca si tine, sa devii maestru. Talentul, pe lânga aptitudinea înnascuta, este munca concentrata. In primul rând munca, munca facuta cu socoteala, cu dragoste, cu perseverenta. Foloseste experienta buna a înaintasilor, citeste, studiaza scrierile lor. Sfatuieste-te si munceste împreuna cu contemporanii tai. Asculta atent profesorii si instructorii. Sfatuieste-te cu colegii – învata împreuna cu ei – distinge ideea adânca, buna, de fantezii si aventurisme. Un om întreg, un aviator se formeaza în timp, cu studii adâncite si practica îndelungata, fara oprire, fara pauze mari.(…) De sus se vad orasul, gara,scoala, de sus, între pamânt si soare. Munca si poezie, visuri si realizari. Iubitul meu, astept vesti, mereu astept. Vreau vesti despre munca ta si rezultatele ei.

Te sarut cu drag,

Tata.

31.X.1963

 

Scrisoarea trimisă de către tatăl său în toamna lui ’64.

Dragul meu baiat,

Dupa o zi cu nori grei si cu zapada abundenta, norii s-au retras si zapada s-a topit. Cerul e senin si daca n-ar fi dimineata bruma si ziua tot mai scurta, ai spune ca e primavara si nu toamna lui `64 prelungita ;

Ma bucur ca-ti cumperi carti si mai ales ca le citesti. Tot ce ai cumparat e bun. Lectura lui Cehov e una din cele mai bune: un scriitor de mare omenie, care vede lipsurile semenilor lui si le-o spune cu un zambet bland, din acele zambete care ajuta la schimbarea in bine. As vrea sa citesc; chiar in creion deocamdata – incercarile literare – muncite; gandite; continand un mesaj al tanarului elev Doru. Nu-i graba; am timp sa astept sa fie gata.

Fiule, dragul meu; veselia este unul din adjectivele tineretii. Nu vi se pare ca santeti veseli, santeti chiar veseli. Viata de internat isi are si momentele ei de monotonie. Fondul insa este veselia, buna dispozitie, intr-un cuvant, tineretea; Mai tarziu, dupa ani si ani, ai sa-ti amintesti cu melancolie de cutare sau cutare coleg. Ei, de cati ani nu l-am vazut; si-ai sa regreti anii de scoala, de invatacel. ”Iti aduci aminte, in 1964 etc, ce-am mai ras atunci de frumosii ani; si ce mai invatam, ce mai munceam. Tu unde lucrezi? Sa ne scriem. Uite adresa mea…” Si anii acestia de scoala, carora le aduci invinuirea de monotoni, iti vor aparea in alte culori, luminoase, caci tineretea este luminoasa si necazurile din vremea ei subtiri dungi de umbra. Tabloul in intregimea lui e lumina. Veselia tine de esenta vietii.

Ia spune, fiule, cum stai cu desenul? Ai mai prins vreo figura, ai mai creionat o schita reusita?

Fiule, ma bucur citindu-ti scrisorile. Prin ele te gasesc si te inteleg. Ma bucur de tine si de viata ce clocoteste in baiatul meu. Scrie-mi, scrie-mi mereu, despre faptele tale si gandurile tale. Te imbratisez si te sarut cu drag.

Tata

28 XI 1964

 

Scrisoarea trimisa de Doru Davidovici în data de 6 decembrie 1964.

Aviator, pictor, indragostit, sportiv, cantaret si gimnast, fiul D-voastra isi dezvaluie de asta data, in ochii uimiti ai parintilor, rudelor, prietenilor si cunoscutilor talentul de poet. Liric. Neaparat, poet liric.

V-am trimis, printr-un coleg, un caiet cu versuri, de fapt, unicele pe care le-am scris pana acum, si am descalecat de pe Pegas pana cand critica voastra necrutatoare ma va face sa-l gonesc cat mai departe de mine sau sa-l incalec iar!

Banuiesc de pe acuma ce-mi veti spune: munca, munca si iar munca. N-am nimic impotriva, dar ceea ce va rog e sa-mi scrieti cat mai concret: primo – daca merita sa muncesc in directia asta, secundo – cum trebuie sa muncesc, in caz ca “primo” e aprobat fara rezerve. In sfarsit, astept, nerabdator, decizia voastra.

Incolo,parca mi-e teama sa ma avant mai departe, pentru a nu ma impotmoli in mlastina banalitatii cotidiene. Zilele se aseamana atat de mult una cu alta, incat se deosebesc numai prin aceea ca ziua de ieri s-a numit “duminica”, cea de azi e trecuta in calendar ca “luni” si cei din jur spun ca maine va fi “marti”. Incolo, toate sunt la fel ;ba nu, “ieri” parca n-am invatat. N-am invatat si am vazut un film care mi-a placut, ”Gol printre lupi ”, dupa Bruno Apitz.

Doru

 

Scrisoarea tatalui.

Dragul meu,

Cetindu-ti poeziile si urmand unei intrebari ale tale, vreau sa-ti spun, prieteneste, si parerea mea. Am citit cu atentie, unele chiar de cateva ori. Ce-am gasit in ele?

In primul rand, un suflu interesant, viu, o respiratie poetica. Ca poeziile tale seamana cu cutare sau cutare poet nu are nici o importanta. Ceea ce este interesant este ce se gaseste acolo de-al tau. Am gasit intr-o masura mai mare spiritul tau caustic, ironia, la adresa ta , ceea ce inseamna ca stii sa fii tare,stii sa vezi si spui ce vezi intr-o formula a ta si nu sub influienta unui poet consacrat. Astea, fiule , sunt posibilitati. E de ajuns ca sa te agati de coama unui Pegas? Cine ar putea sa-ti spuie? Daca in inima ta bate ritmul sfant al unei ode, cine te-ar putea opri sa o scrii, sa o pui pe hartie – cine ar fi mai tare decat ceea ce poetul numeste melancolie, “iara ea se face vers“?

De data asta, iti spun : lasa lucrurile in voia lor. Pegasul tau, avionul, iti va ritma poate intr-o zi povestea lui si a aviatorilor si ea se va face vers;

Esti asa de tanar, ca toate posibilitatile tale se pot preface in realitati, poate in versuri lirice, poate in satire sau parodii, poate in povestiri. Cine stie, poate intr-un splendid avion cosmic. Si de ce nu; nu este tehnica o forma a poeziei viitorului, a istoriei omului fericit?

Fii atent, profita de orice indemn launtric, scrie si citeste, citeste, deseneaza, si, mai ales, totul aprofundat serios, adica munceste mult, pe cat posibil, multilateral, ca sa devii un om intreg, care stie sa ajute la ridicarea sa si a altora; cred ca aici e multa poezie si, in primul rand, e profesia ta neasemuit de frumoasa.

 

Din jurnalul lui Doru Davidovici, în liceul militar, la vârsta de 15 ani (I)

Iata cateva fragmente de jurnal, dintr-un caiet pe a carui eticheta scrie “Davidovici Doru/Liceul Militar D.Cantemir/Comp. I-a – elevi/ plut. III – grupa a II-a.”Caietul e din perioada aprilie- iunie 1960, asadar, vechi de 41 de ani, si e din primul an de liceu militar al lui Doru, din al treilea trimestru. Avea sa implineasca 15 ani in 6 iulie 1960.

Marti,5 IV-1960
Si azi am avut zi intreaga de pregatire militara, dar am facut trageri si orientare pe teren. La 8,30 am plecat din cazarma si am mers pe Valea Tarsei, unde am amenajat un poligon. In timp ce celelalte plutoane trageau, asteptand sa ne vie randul trebuia sa facem instructie, dar tov.Capitan a facut cu noi orientare pe teren. La tragere n-am facut mare lucru. Din 50 de puncte posibile am facut doar 27. Am luat cartea “Pe Donul linistit” de la biblioteca. Tot azi am inceput strangerea plantelor pentru ierbar. Maine-prima zi de scoala din trimestrul III,ultimul trimestru. In sfarsit, a inceput !

Joi,7/IV
Azi am luat prima nota, un 10 la geografie. E bine! Incolo, nimic deosebit. Adica, am uitat de olimpiada, are loc duminica. Ieri am expediat acasa o scrisoare, prin care o rugam pe mama sa-mi expedieze un colet cu tablete “Glutacid”. Tot mamica a avut dreptate, draga mea mamica! Sint oare chiar asa legat de casa? Dorul a inceput iar sa ma mistuie. Intr-adevar, in loc sa-i desparta, departarile apropie pe oameni! Dar asta, numai daca oamenii sint uniti. Azi am vazut in ziar o poza, o fotografie. Cand m-am uitat la ea, m-a sagetat un fior si mi s-a pus un nod in git: fotografia reprezenta o strada pe care eu o vazusem in vacanta de primavara, cand ma plimbam cu tata, cu taticul meu! Mi-am amintit brusc ca faceam pe “plictisitul” cand mi-a aratat-o. Acum insa regret asa de mult! Fotografia o anexez la “jurnal”, ca s-o arat tatii. Ce fericit voi fi cand ne vom plimba iar pe strazile orasului natal!Dar pana atunci mai am vreo 108 zile. Am avut o problema la fizica, pentru maine, pe care n-a rezolvat-o nimeni din clasa. Daca ma asculta, precis inhat un 4.

Vineri, 8/IV – dimineata
Daca ma asculta la fizica iau un 4. Ar fi pacat! Azi am vazut pe terenul de football o barza. S-au intors calatoarele! Am facut la sfarsitul ”jurnalului” un calendar. De-as ajunge odata sa-l termin ! Dar eu stiu ca clipele se prefac in minute, minutele in ore, orele in zile, zilele in saptamani si saptamanile in luni! Si voi pleca iar acasa, la parintii mei, la surorile mele!

Marti,12/IV -60
Azi s-a intimplat un evenimet important: in drum spre orasul Stalin, a trecut prin Breaza presedintele Suharno. Am fost luati de la ora de romana, pentru a-l intimpina. Ne-am postat pe ambele parti ale soselei. Dar masina a trecut in viteza, si noi i-am vazut doar fesul. Tot azi am primit si bonetele.

Miercuri,13/IV-60
Nici azi n-am fost ascultat la nimic. Dupa-amiaza am facut munca voluntara,la terenul de sport. Am inceput sa invat serios, ca sa lichidez cu fizica, sa nu fie un punct negru. Vreau sa fac acelasi lucru si cu latina. Pentru asta trebuie sa invat. Incordarea aceea nervoasa m-a parasit, si doar arareori o mai simt. Sint foarte nelinistit ca n-am primit nici o veste de acasa. Tot azi ni s-a luat proba pentru hainele de vara de oras. In curand e ziua mamei. Implineste pe 19/IV 50 de ani. I-am facut un scurt bilant al vietii ei. Macar de-as putea spune la 50 de ani ca mi i-am trait cum si i-a trait ea! Acum las scrisul si ma pun pe tocit la latina, ca sa lichidez si cu latina ca punct negru.

Marti,19/IV -60
Azi e ziua mamii. E pentru prima oara cand, dupa 14 ani de viata, nu sintem impreuna la aceasta data. Ziua asta a trecut mai greu ca celelalte. Ieri i-am scris Ekai o scrisoare. Azi am luat de la biblioteca “Enigma Otiliei” de G.Calinescu. Tot azi am fost tunsi pentru a doua oara de cand sintem aici.

Joi,21.04.1960
Azi dupa-masa am fost la sadit copaci. Eu am plantat trei pruni. Singur le-am sapat gropile, singur le-am pus radacinile in groapa si le-am acoperit cu pamant. Un prun s-a amestecat cu ceilalti, asa ca n-am sa-i pot urmari dezvoltarea, dar pe ceilalti doi ii voi urmari zi de zi cum cresc. Azi am terminat “Enigma Otiliei”. Sfarsitul ei m-a dezamagit profund. Sa vedem ce carte voi lua maine !

Vineri – 22.04.1960
Am luat cartea “In muntii Liulian”. Tot azi am de gand sa-i scriu si o scrisoare Toiei. Nu stiu ce am,dar azi m-a cuprins un dor nebun de casa. Sunt foarte nelinistit ca n-am primit nici o veste de acasa. Ce s-o fi intimplat? O s-o rog pe Tointa sa-mi scrie ea.

Marti 26.04.1960
Acum e ora 22,45. La ora 22,30, tov.capitan I. M-a chemat in cancelarie si mi-a zis ca de acum inainte sint comandantul grupei a doua. Ordinea elevilor in gupa va fi schimbata. Sint curios sa stiu pe cine voi avea in grupa!

Miercuri- 27.04.1960
Am avut un serviciu destul de agitat. Nu mi-am facut temele in timpul serviciului, dar am dat gata ”Hiperboloidul inginerului Garin”. Voi nota mai tarziu componenta grupei. Acum scriu acasa! Dupa-masa am dus “Cetatea veche”, de Beleaev, la biblioteca, si am luat “Oameni si munti “. De “Cetatea veche” m-am despartit – fara sa stiu de ce – ca de un prieten vechi, pe care n-o sa-l mai revezi niciodata. Sentimentul acela sfisietor de dor de casa ma domina iarasi.

Luni,09.05.1960
Ieri au fost parintii la mine. Vor veni iar peste patru saptamani.Ne-am distrat f.bine impreuna. Tata mi-a adus briceagul de la Meyer, iar mamica, pe langa alte bunatati, si niste glucoza. Am de gand sa scriu iar, regulat, in jurnal.

Miercuri,11.05.1960
Azi am constatat ca unul dintre puieti a prins. Tot azi i-am scris Ecai o scrisoare in care o rog sa-mi trimita un pistol cu ventuze. Acum sint la studiul de dimineata si ma gandesc ca mai avem 65 de zile si plecam acasa.

Duminica,22.05.1960
As vrea sa notez cite ceva despre felul cum rezolv unele probleme de fizica si anume pe cele mai grele.Lucrez mult la ele si nu dau de solutie. Cind merg la adunare,la masa,sau cind discut cu cineva, rezolvarea imi vine brusc in cap. Atunci scot carnetelul, calculez, si problema e gata!

 

Din jurnalul lui Doru Davidovici, în liceul militar, la vârsta de 15 ani (II)
16 III 1960

Nu stiu de ce, dar sufletul mi-e greu. Mi-e f. dor de ai mei. Azi am primit o scrisoare de acasa. Toti sint bine. De-ar trece mai repede zilele care ma despart de vacanta ! De-as ajunge mai repede acasa! O sa le cumpar, mamii si tatii, o carte frumoasa, si inca ceva, vad eu ce. Nu pot participa la olimpiada, sint insuficient pregatit. O sa-i spun asta miine,in mod cinstit, profesoarei. Nu ma mai pot pregati, mai ales ca sint f.obosit in urma perioadei de teze. De ce sa nu fiu sincer si sa nu recunosc aceasta? Mediile pe trimestrul asta o sa fie mai slabe ca pe celalalt, deoarece o sa am multe medii de opt. Ce greu trec acum zilele, orele. Si ce repede o sa treaca atunci cand o sa fiu acasa !De-abia astept sa ajung acasa. O sa fie atat de bine! Cum am spus mai sus, am o greutate pe suflet. Nici eu nu stiu de ce. Ma gandesc ce usor o sa-mi fie sufletul in momentul cand, impreuna cu toti ai casei, si chiar cu Pufi la picioare, o sa citesc randurile astea! Tot azi am mai dat un extemporal la engleza. Imi pare rau ca pe primul nu-l socoteste. Dar pe asta l-am dat foarte bine, am stiut toate cuvintele.

Ma gandesc ca parintii se vor supara aflind ca nu mai merg la olimpiada, dar sint sigur ca as face liceul de ris,asa ca mai bine stau acasa. Acasa! Ce cuvint! In cinci litere se oglindesc si casa parinteasca, dragostea parintilor, copilaria, jocurile, obiceiurile copilariei care a inceput sa apuna, incet, incet, ca soarele dupa dealuri, si tot, tot ce ai mai cunoscut, mai apropiat, mai drag si mai sfint.

Dragii mei parinti, trimestrul acesta a fost o incercare grea pentru mine, caci niciodata n-am simtit mai mult ca acum, in momente asa de grele, lipsa directa a sfaturilor si a indemnurilor voastre. Scrisorile voastre mi-au fost un sprijin imens. In momente foarte grele le scoteam si le citeam. Puneam apoi mina pe toc si imi asterneam dorul pe hirtie, scriindu-va scrisori. Apoi, notam in carnetelul asta toate dorintele mele si ma gindeam (cum gindesc si azi, de altfel) la momentul cind, fiind impreuna,o sa citesc toate notitele.

Iata! Mama, tata, T. stau pe pat. Eka, pe scaun. Eu stau cu capul pe inima tatii si citesc. Toti sint intristati.
Dar eu rid si va spun:
– De ce sinteti tristi ? Nu vedeti ca sintem impreuna toti ?
Si ca sa arate ca intr-adevar sintem toti, si ca el face parte din acest toti , Pufi, prostul si latosul ala de Pufi incepe sa latre, sa sara in sus si sa ne linga. Dar mama striga: – Ho, nebunule! Ce, vrei sa ne musti?
Apoi, eu citesc mai departe, si zilele petrecute mi se depaneaza inaintea ochilor;
Si nu mai e asa mult pina atunci, cel mult o suta de ore.
Dar, in toata perioada asta de sase saptamini, care pot spune ca a fost cea mai grea din viata mea, n-am varsat nici o lacrima. Doar arareori, cind scriam scrisorile sau notitele zilnice, mi se umezeau ochii (ca acum, la insemnarile de azi, cind m-am gindit ce bine o sa fie in mijlocul familiei) .

Acum ma pun pe invatat, caci nu vreau sa iau vreo nota proasta, sa ma inec ca tiganul, la mal. In consecinta, pune-te baiete, bitas, cu burta pe carte.

Nota :




M-a încercat o adanca emotie la primirea primelor documente din cadrul corespondentei purtate între pilotul-scriitor Doru Davidovici si parintii sai. Aceste documente sunt acum publicate, aici, pentru prima oara, prin amabilitatea D-nei Victoria Dimitriu, sora acestui Saint-Exupery al aviatiei si literaturii românesti, si care a acceptat sa ne deschida o usa spre templul sufletesc al lui Doru. Este o onoare pentru mine, personal, cat si pentru noi toti aceia stransi in jurul Aviatia.ro, pentru care multumim din inima.

Intre Doru Davidovici si parintii sai a existat o corespondenta foarte bogata, începând din anul 1959, atunci când el a plecat la Liceul Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza. In clasa a 9-a, asadar, al doilea an de liceu, a fost mutat mult mai departe, la Liceul “Stefan Cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc; a urmat apoi “Scoala de Aviatie” de la Bobocu, apoi aerodromurile romanesti unde a zburat. Toate aceste etape sunt marcate de scrisori, aproape un roman epistolar, un schimb permanent de mici vesti, de comentarii si framântari, în cele doua teancuri diferite, al scrisorilor trimise de Doru Davidovici si al scrisorilor parintesti.

Este imposibil de cuantificat influenta acestui mit, “mitul Davidovici” în aviatia din Romania. Mii de tineri, si nu numai, s-au îndreptat catre scolile de aviatie militare si civile, catre aerocluburile sportive, au indragit zborul si au atins poate un nivel spiritual superior – devenind mai buni prieteni sau camarazi – exclusiv cartilor si caracterului unui om numit Doru Davidovici.

Aviatia romana îi datoreaza enorm. Este o onoare acum pentru Aviatia.ro sa îi onoreze memoria, iar prin aceasta, memoria TUTOROR acelora care au visat cerul albastru al Romaniei si care zboara acum în eterna Escadrila din Ceruri…

Nu poti pretinde ca ai ceva in comun cu Aviatia romana, atata vreme cat nu ai ceva în comun cu Doru Davidovici si cu camarazii sai întru zbor si umanitate. Ei au reprezentat pentru multi, foarte multi, lumina sperantei la capatul tunelului.

Acum e randul tau cititorule. Si ori de cate ori urci in cabina unui avion, ca pilot sau pasager, îndreapta-ti gandurile pret de cateva clipe, catre cei care au dat totul, fara a cere nimic in schimb…

Catalin Floroiu, Aviatia.ro

* Pentru o galerie de imagini din viata scriitorului-pilot Doru Davidovici vizitati Pagina Memoriala care i-a fost dedicata.




Leave a Reply

Your email address will not be published.